Prima oară învățăm din greșeli, a doua oară o facem intenționat!

Câte șanse ar fi trebuit să îți dau? M-ai făcut să cad în întuneric și nici măcar nu mi-ai aprins lumina. Ai stat acolo și m-ai privit cum sufăr în tăcere.

Am scris texte din memorie, doar că memoria mea era plină de tine. Plină de problemele tale inutile și în timp ce încercam să găsesc rezolvare pentru ceea ce te măcina, am devenit și eu o problemă pentru tine.

Așa m-ai făcut să cred. Că sunt problema cea mai gravă din viața ta. Când te culegeam dimineața din bar, unde erau prietenii tăi? Când îți plăteam taxiul atunci când veneai beat mort din club, unde era femeia cu care petrecusei noaptea?

Și când a trebuit să îți plătesc datoriile față de așa zișii tăi prieteni, m-ai părăsit pentru că mă băgam în viața ta. Fraieră eu care voiam să te ajut.

Mi-ai cerut a doua șansă, dar de fapt era probabil a zecea șansă pe care ți-o dădeam. Și ți-am acordat ajutor chiar dacă nu mai aveam nimic de împărțit cu tine. Când mă rugai în genunchi să te iert, te-am iertat. Dar cum mai pot să te iert? Am tot răul pe care îl facusei, în mine.

Nu sunt negativistă, dar negativismul tău îmi ucide și ultima parte de bunătate din mine. Unde erai când eu avem nevoie de tine și te căutam?

Unde erai atunci când eu plângeam după tine? Unde te ascundeai când eu nu mă mai regăseam nici pe mine?

Și apoi când am plecat, mi-am dat seama că e bine ceea ce fac, aveam nevoie să stau singură cu mine, să mă iert pe mine pentru că te-am iertat de atâtea ori. Am plecat pentru că nu mai găseam în tine nimic din ce te învățasem să fii.

Ai tăcut atunci, dar după ți-ai dat seama cât de importantă eram pentru tine. Ai rămas cu prietenii tăi adevărați, ai rămas cu cei care aveau grijă de tine doar când îți era bine, acei prieteni falși care te apreciau doar atunci când făceai ce îți spuneau.

Ai fost jucăria lor și credeai că ei te iubesc. Nu ai apreciat cine te iubea cu adevărat. Nu ai știut să mă păstrezi lângă tine. Și în puținele dăți în care îți cereai iertare speram că poate ți-ai dat seama cât de importante sunt brațele mele atunci când te îmbrățișez. Credeam toate astea.

Îți dau dreptul să mă numești proastă, o proastă din viața ta care și-a pierdut timp cu tine și ți-a oferit atâtea direcții bune în viață, dar care a primit doar datorii și jigniri.

Te uit, dar nu pot să te iert. Ai fost acel mâncător de timp care greșea intenționat!