Lumea aceasta este atât de frumoasă! Haideți să o vedem împreună!

                                        Interviu cu ghidul de turism Ioan Laslo

cof

 

  1. Pentru început vă rog să vă prezentați în câteva cuvinte. Cum vă numiți? În ce domeniu activați? Cu ce vă ocupați? Ce hobbyuri aveți?

Ioan Laslo :Sunt un om ca oricare altul și îmi place să călătoresc (cineva căruia să nu îi placă?) De la această pasiune, lucrurile s-au legat și am optat pentru cea mai frumoasă meserie din lume: cea de ghid de turist. Mi-e drag să mă plimb pe poteci neumblate, dar și să vizitez orașe mari, iubesc marea și soarele, dar încerc să mă bucur și de zilele ploioase, iar muntele îmi este prieten, mi-e drag să mă plimb pe jos, dar zborul cu avionul este de asemenea o adevărată pasiune. Dar mai presus de toate, mi-e drag să fiu în mijlocul oamenilor, să îi văd zâmbind, să comunicăm, să schimbăm idei și să ne dăruim unii altora frumosul acumulat în sufletul fiecăruia. Fiecare contact cu oamenii constituie o nouă experiență importantă pentru ceea ce sunt. Am învățat multe luând lucrurile așa cum sunt!

  1. De când aveți blog și cât de mult timp acordați acestui site?

Ioan Laslo: Blogul are câțiva ani deja și a venit ca o prelungire a activității mele de ghid. Am realizat la un moment dat că este păcat să nu rămână ceva scris din experiențele pe care le am. Îmi pare tare rău că nu l-am inaugurat cu ceva ani mai devreme, deoarece sunt conștient că materialele de călătorie trebuie scrise imediat după ce ai revenit din acele locuri sau chiar de la fața locului. Emoția și noutatea se pierde altfel. Îmi place să mă consider “un altfel de ghid de turism” și tocmai de aceea încerc să imprim în tot ceea ce fac deviza mea de o viață: Prieteni mereu! Ea nu putea sa lipseasca deci de pe frontispiciul acestui site. Timp? Mmmmm, prea puțin aș spune. Suntem într-o lume în care momentele de respiro sunt rare. Când nu este “sezon” și mai ajung și eu pe acasă (de fapt, “acasă” au devenit de câțiva ani pentru mine locurile frumoase și diverse pe unde ajung cu turiștii) acord mai mult timp site-ului. Totuși, există frustrarea faptului că aș putea face mult mai mult. Mă ajută FOARTE mult (și țin să le mulțumesc în mod special) colaboratorii mei. Sunt diverși, inteligenți și cu stiluri diferite și cred eu că asta dă o notă de diversitate materialelor publicate. De doi ani de când public și materiale (atent selectate) de ale lor, feed-back-ul cititorilor a devenit tot mai pozitiv.

  1. Care a fost prima colaborare pe care ați avut-o cu alt site?

Când sunt solicitat, colaborez cu plăcere cu oricine. Sunt “om de echipă” și așa am fost mereu. Este normal să încerci să relaționezi cu cei care au aceleași preocupări (și nu numai). Am scris multe materiale (nu neapărat despre turism) în presa locală și am avut diferite proiecte. Unele dintre ele s-au bucurat de succes. Câtă vreme am fost profesor am încercat să creem o emulație și pe unul din site-urile la care eu țin și acum cel mai mult, cel care reprezintă școala unde activam. De câțiva ani am ales însă să lucrez exclusiv ca ghid de turism și de atunci viața mea s-a schimbat în mod radical. În bine….spun eu:)

  1. Cum atrageți noi cititori? Ce sisteme de promovare utilizați pentru siteul dvs.?

Ioan Laslo: Sunt conștient că singurele care atrag cititori sunt materialele de foarte bună calitate. Încerc să nu fac rabat de la aceasta. Nu sunt neapărat adeptul sistemelor de promovare contra cost și al reclamei agresive. Folosesc însă promovarea în grupurile de turism deoarece acolo intră oameni interesați de călătorii. De asemenea, îmi permit să recomand site-ul turiștilor cu care intru în contact nemijlocit și am creat cun grup care a ajuns la aprox 7000 de membri în doi ani. Nu sunt un “profesionist” în promovare și nu doresc neapărat accesări “la modul sportiv”. De asemenea nu am apelat și nu voi apela la “specialiști” în promovare, fiind conștient că target-ul pe care îl am (ideea de a face cunoscute locurile frumoase din lumea aceasta) poate fi atins fără o “reclamă agresivă”.

  1. Ce părere aveți despre articolele mele? Credeți că lipsește ceva? Ce ar trebui să mai adaug?

Ioan Laslo: Fiecare dintre cei ce fac blogging de turism are stilul său propriu. Mai mult, fiecare avem destinații diferite pe care colegii care au aceeași pasiune nu le-au acoperit. Avem poate locații comune, dar experiențele fiecăruia dintre noi acolo sunt diferite. Felul tău de a scrie articolele și mai ales partea de vlogging sunt categoric extrem de originale. Acest lucru le dă plus -valoare. Nu întâmplător am solicitat să colaborăm, spre binele cititorilor noștri și al turiștilor în general. Mult succes pe mai departe și fii onesta în tot ceea ce scrii de acum înainte. Categoric ești pe drumul cel bun!

  1. Ce sfat aveți de dat celor care abia și-au deschis un blog, indiferent dacă este un blog de călătorii, de rețete culinare sau de modă?

Ioan Laslo: E greu să dai sfaturi…este clar că nici nu prea sunt în măsură să o fac (există oameni cu o experiență imensă în acest domeniu). Totuși risc unul: nu căutați succesul facil! Fiți voi înșivă în ceea ce faceți și scrieți și nu vă complaceți în “materiale de succes imediat” de genul can-can-urilor sau scandalurilor. Acestea sunt succese efemere și în timp nu au efect. Valoarea materialelor unui blogger de turism constă tocmai în onestitatea și exprimarea punctelor de vedere personale despre locurile și oamenii descriși. Cațavencii care “vor progresul cu orice preț”, vor avea surpriza că vor fi evitați de cititori și doar ei sunt în măsură să dea valoare muncii fiecăruia… Și încă ceva : deschideți urechea la orice critică. Uneori nu este comod să accepți că ești criticat, dar din critică se naște valoarea. Nu ne-am născut învățați și dacă știm să luăm partea bună din orice observație, avem doar de câștigat! Mult succes tuturor!

Blog : http://prietenimereu4u.blogspot.fr

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Ziarul românilor din Andalucía

Frați de grai, frați de trai

cireșe amare

As vrea sa numesc acest blog, ca fiind un loc de intalnire al curioaselor, al femeilor care vor sa descopere lucruri noi in fiecare zi. Iar eu voi incerca sa parcurg diferite domenii cu cele mai noi curiozitati. Viata frumoasa e un mix de lucruri marunte!

florian1976.org

al most everything..

jamadariagalt

En pocas palabras, aquí debería escribir de que trata mi blg

A ti por venir

Un lugar donde escribir lo que me apetezca

El quinto Ignacio

Escribir para escapar. Escribir para soportar la realidad.