Azi mi-e dor de mine!

Nu știu de ce mereu mi-e dor de mine, cea din trecut. Poate pentru ca pe cea din viitor nu o cunosc, iar cu cea care am devenit  nu sunt încă obișnuită.
Poate că așa eram și în trecut, nemulțumită de mine și a trebuit sa ajung aici ca să ador ce făceam atunci.

Mi-e dor uneori de mine cea care scria cu un stilou din piață și care se murdarea de cerneala cumpărată de la buticul din fața blocului.

Mi-e dor de mine, cea care stătea în fața blocului și se indragostea pentru prima oară pe un covor de coji de semințe, cu muzică de anii 2000 pe fundal.

Mi-e dor de mine, copilul ăla care se machia pentru prima oară și mai apoi își tăia șuvițe de păr doar ca să pară diferită.

Mi-e dor de mine, apreciată pentru toate prostiile pe care le gândeam și le făceam la școală. Dor de mersul împiedicat, dor de mine plângând cu adevărat pentru lucruri mărunte.

Mi-e dor de mine cea de acum câțiva ani, cea care învăța pentru bac știind ca examenele sunt doar ca să le treci, indiferent de notă.

Mi-e dor de mine, cea de atunci, de când eram grasă și nu mă iubeam destul, nu mă apreciam pentru ceea ce eram și ma gândeam doar la aparențe.

Mi-e dor de mine, cea slabă care voia sa slăbească tot mai mult, care niciodată nu era mulțumită de corpul ei.

Mi-e dor de mine, cea care sunt acum, dar care m-am pierdut undeva în trecut, doar ca să mă regăsesc și ca să învăț să mă iubesc mai mult.

Azi mi-e dor de mine, cea care am fost azi și cea care voi fi mâine, indiferent de greutate, indiferent de teorii, de sentimente sau de trăiri. Mi-e dor de mine pentru că mereu m-am iubit, dar nu mi-am spus-o și azi o fac pentru ca mi-e dor!