Ai fost o noapte cuminte!

Ne-am întâlnit într-o seară din întâmplare. Ador întâmplările întâmplătoare și pot spune ca tu ești genul ăla de întâmplare plăcută, atât de neprevăzut și atât de „la momentul potrivit”.
Nu am avut nevoie de prea multe cuvinte, nu am avut de fapt nevoie de nimic pentru că fără să vrem știam că suntem făcuți unul pentru altul, sau poate că doar speram să fie așa.
Știi ce mi-a plăcut cel mai mult? Că în primele ore doar ne-am privit, eu mă minunam de culoarea ochilor tăi, de perfecțiunea lor și tu probabil că te întrebai de ce ne îndrăgostim de ochi banali, căci ai mei erau atât de obișnuiți.
Mi-a plăcut faptul că am luat totul treptat, până și dansul era în concordanță cu noi, dansam cu tine de parcă ne cunoșteam de o viață, dar poate că noi chiar ne cunoașteam de o viață, dar i-a plăcut timpului să se joace cu noi pentru câteva secunde și să ne separe, să ne șteargă memoria și să ne pună din nou unul în fata celuilalt. A vrut timpul să vadă dacă ne recunoaștem, să știe ce simțim dacă nu ne cunoaștem și totuși ne suntem atât de cunoscuți.
Eram surprinși, tu mai puțin pentru că doar te lăsai purtat de val, purtat de mine. Mi-a plăcut să ne legănăm de parcă muzica încerca să prindă ritmul nostru. Mi-a plăcut felul în care ne doream atât de mult să ne ținem de mână, felul în care încercam să mimam acel dans știind foarte clar că tot ce ne doream era să ne ținem în brațe, să ne atingem fără să pară ceva nefiresc pentru doi necunoscuți.
Muzica ne-a prins, asta ne doream de fapt, voiam să ne simțim ca niște instrumente, să avem același ritm și să ne apropiem atât de mult, să fim atât de prinși unul de celalalt încât distanța față de ceilalți să pară eternitate. Și am reușit! Eram acolo, ochii mei la nici 5 cm de-ai tăi încercând să te privesc normal, să nu pară ceva mecanic. Eram acolo, atât de aproape de buzele tale, la doar 2 cm de ele, la doar câteva milisecunde de un cutremur interior. Puteam s-o facem, puteam să ne atingem ca și cum ar fi fost doar un simplu sărut, să pară doar o greșeală și mai apoi să ne fi continuat viața așa cum o facem de obicei,dar nu ne-am permis să greșim. Nu avem nevoie de greșeli în viața noastră. Singurul lucru la care m-am gândit a fost faptul că doar ne complicăm prea mult, ne doream, dar ar fi fost atât de trist să se termine așa.
M-ai văzut, mi-ai văzut reacția și ai înțeles imediat că nu asta este calea, așa că de rușine am uitat să te mai privesc, de rușine mi-am întors privirea și treptat am ajuns din nou în brațele tale, de data asta nu te priveam, de data asta priveam spre mulțime și mâinile noastre erau împreunate.
M-am simțit protejată, ai avut grijă de mine fără să vrei, fără să știi că o faci. Am avut un moment în care m-am pierdut și poate că și tu erai în aceeași stare ca și mine, pierdut și fericit.
Tot ce conta era dansul și mâna care se împreuna cu mea, tot ce conta era ritmul pe care de mult îl pierdusem, ochii mei închiși, prea obosiți ca să te mai caute. Conta doar umărul tău pe care îmi sprijineam capul și buzele tale care îmi sărutau părul și gâtul. Erai flămând de iubire și cred că poate asta ne-a unit și mai mult. Aveam amândoi nevoie de o îmbrățișare, de căldura unei persoane pentru câteva ore. Ai fost o noapte cuminte, un Luceafăr protector, un ritm de jazz pe terasa unei cafenele la plajă. Ai fost un vis de o noapte sau poate doar imaginație, ai fost ceva ce știu că niciodată nu se va mai repeta.