Capitolul 3
“Femeia care este grijulie și care se poartă ca o mamă în preajma ta, pe care des o compari cu mama ta, este femeia pe care o cauți ca să îți fie soție” îmi spunea mama. Am rămas neclintit câteva secunde, probabil că eram cu gura deschisă, mirat de vocea ei, de glasul și frumusețea ei atunci când mi-a pronunțat pe un ton răstit numele întreg. A mai facut-o de câteva ori la birou dar adăuga și prefixul “Domnul” în față atunci când primea apelurile pentru mine.
Plătesc consumația și plecam către metrou preferând stația Unirii. Se gândește dacă să vină la mine și la stația “Brâncoveanu” coboară cu mine și cu un gest puțin nervos îmi spune să ne grăbim.
-Ultimul maxi-taxi este la 10! Este puțin iritată și îngândurată. Cred că o stresează gândul de a merge singură pe străzile din cartierul ei.
Ajungem și o întreb dacă vrea să îi dau ceva de băut și ca un copil cuminte îmi spune “Nu, mulțumesc” uitându-se uimită la pozele din sufragerie. Eu și Andreea în excursia la Sinaia, în Italia și în Spania cu părinții.
-Ești frumos aici… Și după îmi dau seama din privirea ei că regretă ce a spus..
-Doar aici? Și mă uit la ea puțin nervos în timp ce îi dau ștampila.
-Mulțumesc Domnule Adam, ne vedem mâine! Și se îndreaptă spre ușă.
Nu pot să o opresc? Oare e bine să o las să plece așa? De ce a spus că sunt frumos doar “aici” și de ce acum când ne luăm la revedere mă evită?
O țin de mână și se întoarce fără să înțeleagă ce îmi doresc. Ce să îi spun ca să o fac să rămână? Și de ce îmi doresc atât de mult asta?
-Stai! Se oprește și inima începe să îmi bată imediat după ce o ating. Este posibil ca un bărbat să simtă atâtea ciudățenii pentru un chip atât de frumos?
-Mă grăbesc domnule! Mâine putem să mai discutăm! Și mă privește cu ochișorii ei parcă încercând să înțeleagă ce vreau să îi spun.
-Nu pleca! O sun pe mama să vină să te ia! Iar ea se uită tristă, poate că și ea își dorea să audă altceva și chiar și eu îmi dau seama că trebuia să spun altceva… O să creadă că sunt copilașul mamii și..
-Mă descurc, îmi spune îngândurată.
Un copil atât de dulce și de naiv care s-a maturizat foarte mult de când s-a angajat la noi. Ochii ei sclipesc din nou, dar acum puțin umezi și obosiți. Se apropie de mine și îmi dau seama că distanța dintre noi este din ce în ce mai mica, iar mâna ei cade lent pe obrazul meu. Sunt speriat de ceea ce simt atunci când atingerea ei lentă se retrage și mi-aș dori ca ceeace s-a întâmplat să nu se termine. Mă îndrăgostesc de colega mea de muncă!!!! Și nu este bine deloc! Nu sunt deloc încântat de idee!
-Ai o geană pe obraz! Pune-ți o dorință. Și îmi zâmbește dulceag.
O dorință? O geană? Deci m-a atins pe obraz pentru că aveam o geană? Nu voia să mă sărute? Poate că totul este doar în capul meu, s-ar putea ca ea să nu mai fie atrasă de mine, dar de ce singurul lucru pe care mi l-aș dori este să mă atingă din nou?
O sun pe mama și în timpul ăsta ea se uită în bibliotecă, îi fac cu ochiul și atunci o văd cum se înroșește și se întoarce cu spatele.
-Mamă, ce faci? Și încerc să râd puțin atunci când realizez că era deja într-un somn profund.
-Ia zi mamă ce s-a întâmplat? Și speriată, probabil că se și ridică în picioare și bea puțină apă.
-Mamă, poți să mă ajuți cu ceva? Lia este la mine acasă, dar mașina ei are pană, e la unchiu Nae, poți să vii tu să o iei?E puțin furioasă dar în același timp o aud rânjind și probabil în capul ei se transformă totul într-o lungă poveste.
-Ajung în jumătate de ora. Și închide ca și cum era grăbită și nu avea timp să mai stăm de vorbă.
Lia se uită la mine cu ochii recunoscători și mă ia de mână:
-Îți mulțumesc pentru tot, Adam! Și se apropie discret cu buzele de obrazul meu.
Ca un adolescent întorc fața imediat și sărutul ei pe obraz se transformă într-o legendă vie a buzelor mele. Simt că iau foc și urechiile îmi sunt arse, în acea secundă care pare o eternitate îmi dau seama că nu mi s-a mai întâmplat niciodată să văd o femeie în felul în care o văd pe ea. Și nu înțeleg unde au fost ascunse aceste sentimente pentru ea atâta timp?
Se simte rușinată și pleacă capul ca și cum a fost o fată obraznică care urmează să fie pedepsită de către părinți. Se întristează și încearcă să îmi spună ceva..
-Ssht! și îi pun degetul arătător pe buzele sale, iar ea timidă se uită la mine cu un aer confuz.
Stăm tăcuți câteva minute în timp ce eu pregătesc o limonadă, când mă întorc ea este așezată pe canapea și așteaptă cu ochi dulci vorbele mele.
-Îmi pare rău Lia, dar am vrut să mă asigur că nu sunt confuz. Și ea mă privește fără să înțeleagă ce vreau să spun. Apoi încerc printr-o glumă să destind atmosfera:
-Voiam să mă asigur că tu ești Eva… și îi fac cu ochiul ca și cum este un secret pe care doar noi îl știm.
Zâmbește și în următoarea secundă sare la gâtul meu, sărutându-mă cu pasiune. Este un sărut, de fapt este primul meu sărut adevărat. Am impresia că până atunci am sărutat doar pentru că așa se face și nu pentru că așa simțeam. Buzele îi sunt calde și pline de încântare, iar dinții săi mi se par mai ascuțiți decât cei ai unui iepuraș. Ce pot spune despre ea? M-a adus într-o stare de neînțeles, o stare unde îmi doream să ajung dar nu cu ea.Copilul din ea îmi punea întrebări mute, doar prin semne sau doar prin respirație, dar nu îmi dau seama dacă ajungeam să îi răspund sau eram doar cu gândul în altă parte.
-Să știi că nu o să uit prea curând… îmi spune ca și când ai putea să uiți un sărut așa plin de patos.
Să uite? Să uite ce? De ce ar trebui să uite? Nici nu îmi doream să uite pentru că buzele mele își doresc din nou aceași mângâiere catifelată. “Femeia trebuie iubită” vorbele mamei care acum îmi vine să i le repet de câteva ori Liei.
-Nu trebuie… și după îmi dau seama că am rostit cu voce tare ceeace mintea mea discuta cu inima.
-Nu înțeleg. Data trecută când am încercat să fac asta m-ai respins. Și este nedumerită și tristă.
Încerc să îmi adun gândurile și beau puțină limonadă în timp ce ea se uită la mine cu un aer interesat. Aș vrea să îi spun că mi-a plăcut ziua petrecută cu ea dar sună interfonul și îmi dau seama că mama a ajuns.
În timp ce eu mă gândesc cum să fac să îi mai fur încă un sărut până pleacă, ea mă atinge pe mână și îmi spune un trist “la revedere domnule Adam”.
Este ora 12 noaptea și nu am somn, Lia a plecat deja de cam o oră, oare ce a vorbit cu mama? Oare se înțeleg bine? I-aș scrie un mesaj, dar ce să îi spun? Femeia aia cu față de înger și suflet de copil m-a vrăjit încă de la început de când am cunoscut-o dar eu am fost mereu prea ocupat să accept asta. În schimb Olga mi s-a dăruit fără nici-o reținere iar gândul ăsta mă face să cred că nu a fost nimic serios.
Mă uit la telefon și am 2 mesaje. Unul este de la Andreea, iar unul de la Olga?
“Sper să nu uiți că mâine e ziua mea!Vreau un cadou frumos Adam!! Te iubesc!”
Andreea este așa blândă și o iubesc așa de mult! Sper ca mâine să îi fac o surpriză frumoasă și să fie încântată de cartea din copilărie.
Olga îmi scrie un mesaj scurt și dur: “ Nu ai mai sunat. Nu ai lăsat niciun mesaj. Eu sunt în Sun Plaza și mă plimb prin magazine.” În timp ce citeam mesajul mi-am adus aminte de rochița ei verde. Dar ea nu este chiar așa copilăroasă.
De ce trebuie să compar? “Femeile nu trebuiesc comparate niciodată între ele, toate sunt diferite și toate iubesc în sufletul lor” îmi răspunde rațiunea prin vorbele mamei.
“Ești frumos aici”.
“Ești frumos aici”.
“Ești frumos aici”.
Aceste trei cuvinte simple mă spintecă și nu îmi dau pace. Nu pot să dorm dar nici să lucrez. Nu mă gândesc decât la ce mi-a spus și la regula stabilită de mine împreuna cu șeful meu atunci când m-am angajat. Nu pot să mă îndrăgostesc de colega mea de muncă pentru că aș strica echipa, aș strica relația de prietenie și poate și relația pe care o am cu cei din jur.
Gândul ăsta mă înfioară. Nu pot sau nu am voie să mă îndrăgostesc de cine vreau. Puștoaica aia care a intrat în birou și mi-a cucerit inima cu părul ei castaniu, cu privirea ei gălbuie și zâmbetul ei perfect.
Îi trimit un mesaj mamei chiar dacă știu că deja a adormit: “Sper că ați ajuns ok. Ți-a plăcut colega mea de muncă?” și apăs pe trimitere, dar după îmi pare rău că l-am trimis pentru că probabil acum o deranjez pe mama pentru o simplă părere…
-Adam Alexandru! Și se aude în telefon o voce puțin adormită…
-Doamna Eva?și mă amuz crezând că și ea o să râdă, dar probabil doar zâmbește…
-Mama ta este minunată! O femeie extraordinar de gentilă și încântată să mă cunoască. Am început să o ador.
-Mă bucur! Mâine o s-o cunoști mai bine! Și o să-i cunoști și talentul în bucătărie!
-Abia aștept! Mi-a povestit despre tine și Andreea când vă certați în copilărie pe ursulețul Bini.
-Nu cred că ar trebui săștii atâtea lucruri intime despre șeful tău… și râd dar îmi dau seama că ea nu se simte deloc amuzată.
Îi aud respirația și bătăile inimii. Aș vrea să o întreb mai multe despre ce simte sau ce a simțit când ne-am sărutat dar deja simt că o pierd…
-Adam, eu mă culc. Aștept să primesc o coastă… și râde apoi completează, o costiță afumată.
-Noapte bună, Lia! Mâine ajung pe la 12! Să nu mănânci fără mine!
Cu o voce adormită îmi spune “te pup” și eu chiar îmi imaginez că o face, îmi reamintesc toată seara petrecută cu ea și nu îmi vine să cred că femeia pe care o căutam era chiar sub ochii mei de atâta timp.
În timp ce stau culcat, adorm cu gândul la ea, la ochii de cristal, buzele ei catifelate și sufletul ei cald de copil.
Angelina Mardale 
Lasă un răspuns