„te urasc” à fost scris doar pentru ca „te iubesc” era rostit de prea multe ori. Și după ce l -au scris, l-au rostit și pe acesta de prea multe ori!
Oameni rai? Raul nu există într-o lume vida. Dar nici binele nu poate exista. Și totuși ar trebuiasă le dăm un adjectiv acestor oameni. Hai să le spunem mai bine oameni goi. De ce? Pentru că gol ar putea să fie fără sentimente. Și gol mai înseamnă și vid. Pentruacă în vidul ăsta nu simți nimic.
Ei au învățat să simtă. Și mai presus de toate, au început să vorbească. La început nu existau vorbe bune sau rele. Existau doar vorbe. Și mai apoi s-au transformat și ele în gânduri și memorii. Am pus cu toții mână de la mână și am format aceste cuvinte fără să ne dăm seama că dacă le rostim sau chiar și dacă le gândim pot răni atât de tare.
„Te urasc” nu este doar atunci când îl urăști pe cel de lângă tine, ci și atunci când te urăști pe tine pentru ca tu ești el și el este tu. Și toți cu toți, suntem aceeași care au rostit, care au gândit. Nu există nici ura , nici iubire. Noi am inventat cuvintele. Și dacă nu le – am fi inventat, poate că nu am fi ajuns să ne urâm.
Ce este ura? Și ce este iubirea? Și totuși noi, ființe mici și prăpădite, reușim să dăm definiții la niște cuvinte care nu au definiție. Pentru că nici un cuvânt nu ar trebui sa aibă definiție. Ceea ce văd cu ochii, nu pot povesti cu gura. Nu pot nici prin gesturi, nici prin desene. Pentruacă de fapt gândurile noastre nu sunt nici gesturi, nici cuvinte. Sunt doar gânduri.
Și nu pot sa spunacă te iubesc cum nu pot să spun că te urăsc, pentru că ceea ce gândesc nu poate fi spus. Ceea ce simt nu poate fi rostit. Ceea ce văd nu poate fi auzit.
Atunci tu de ce să urăști? Când ura ta nu este decât un gând VID! De ce să fii rasist? Când știi foarte bineacă și cuvântul ăsta tot noi, oamenii, l-am inventat!
Nu poți! Înainte să faci orice, fă orice pentru că oricum viața e un vid și orice simți e vid.
Lasă un răspuns