Eu nu sunt cea care îți va vorbi despre iubire…

Cine poate să vorbească despre iubire? Despre durere? Despre prima oară când clipitul ochilor mi se pare un chin pentru că risc să nu te mai văd…

Eu nu îți voi vorbi despre asta. Nu îți voi vorbi nici despre aburul care ieșea din pielea mea după ce mă atingeai. Nu voi vorbi nici despre noaptea aia, știi tu care. Noaptea aia în care am început să îți simt lipsa, după ce am aflat ce înseamnă să stau lângă tine.

Nu pot să îți vorbesc nici despre ceea ce însemni tu pentru mine, și nu pentru că nu știu ce însemni, dar nu vreau să te dezamăgesc. Părerea mea despre tine nu este cea mai bună părere pe care aș putea să o am despre un bărbat de care m-am îndrăgostit.

Nu pot să vorbesc nici despre deja vu. Pentru că nu știu dacă ceea ce trăiesc acum, am mai trăit, cu tine sau cu altul.

Cine poate să vorbească despre un bărbat pe care l-a cunoscut din întâmplare? Un bărbat care ți-a dat foc la inima și tu abia că reușeai să faci scântei la el în „corazon”.

Și totuși când te îndrăgostești, nu știi ce să mai faci. Dar eu știu ce să fac cu viața mea, cu mine, cu tine. Cred că îmi ești doar necesitate! Cred că îmi ești doar obsesie! Ești din întâmplare în viața mea..

Lasă-mă să mai încerc o dată buzele alea care topesc totul atunci când sunt atinse. Vreau să văd daca încă mai au același efect asupra mea.

Vreau să știu dacă suntem copiii verbului „a iubi”. Vreau să știu dacă din noi se poate face o familie lexicală.. Sau poate că tu faci parte din familia verbului „a fugi”.. și fugi de mine!

Doar pantofii tăi știu câți kilometri a trebuit să parcurgi ca să îți pierzi urma din inima mea. Dar din păcate, în timp ce te îndepărtai, pantofii mei cu toc făceau pași mici și încercau totuși să te prindă din urmă.

Nu mai știu acum despre ce voiam să vorbim atunci. Și nici atunci nu știam că o să ajung acum să te iubesc atât de mult.

Ha! Ziceam să nu vorbim despre iubire, dar până la urmă toate duc la cuvântul ăsta. Poate e doar un cuvânt pentru tine, dar pentru mine semnifică ceva. Deci am ajuns să te iubesc?

Dacă îți mai amintești de mine, scrie-mi. Sunt fata de ieri seară, din club pe care ai părăsit-o după ce ai sforăit bine în patul ei.

Adresa ți-o amintești tu. Oricum merg în clubul ăla în fiecare sâmbătă! Caută-mă dacă și tu ai ajuns să îmi iubești patul, câinele și pijamaua lu’ tataie.

„Clubăreală”