Există oare prietenie între un bărbat și o femeie? Credeți că este posibil ca un bărbat să fie prieten cu o femeie, sau poate fi ceva mai mult? Ce se poate naște dintr-o simplă prietenie?
Ce e clar din paragraful următor este că bărbatul o place dar ea îl consideră doar un prieten, și chiar încearcă să îl convingă pe alesul inimii că relația cu acel individ este doar de prietenie… Voi ce credeți?
Acest paragraf este extras din cartea Femeia în viziunea lui Adam.
-Adam! Bărbatul pe care l-ai cunoscut astăzi este doar un amic!se uita la mine și lăcrima.
Nu eram gelos. Nu aveam de ce să fiu gelos pentru ca eu și Lia nu aveam o relație. Nu i-am spus niciodată ce simt cu adevărat pentru ea. De fapt poate eram puțin gelos sau invidios pe faptul că mi-aș fi dorit să fiu eu în locul acelui bărbat.
-Dar v-ați sărutat!mă uit la ea încruntat.
-Dar a fost o greșeală. El a înțeles că nu simt nimic pentru el.
-Lia, când lucram împreună nu puteam să fiu într-o relație cu tine pentru că erai colega mea de birou și lucrurile s-ar fi schimbat enorm în relația colegială. Cum ar fi fost să vină seful în birou și noi sărutându-ne? Nu am putut să îți spun ce simt pentru că te-am refuzat de câteva ori și nu voiam să fii confuză.
-Am înțeles asta! Dar acum ce ne oprește să începem ceva? Mă întrebă Lia și era parcă mai sigură pe ea.
-Nimic, sau poate amicul tău care are alte intenții!Cum spuneai că îl cheamă?
-Sandu! Este un băiat bun! Și este un simplu amic. A venit în țară de curând.
-Dar pare mai bătrân decât tine! De ce umbli cu oameni mai în vârstă?
-Are doar 40 de ani! Și ne-am cunoscut la un supermarket. Căuta plicuri ca să trimită în străinătate vederi.
-De unde vine?
-Păi din Franța. A avut acolo o afacere să spunem. Cumpăra mașini din Germania și le vindea în Franța.
-Păi și acum ce face aici?
-Pai le vinde aici… Adam, e un om bun. Nu e chiar așa rău. O să ieșim cu el dacă vrei să te convingi și tu.
-Lia! Omul te place! Crezi că vrea să fie prietenul tău? Să nu mai zic că doi bărbați care plac aceași femeie nu pot fi prieteni.
Nu uita că ne poți urmări pe facebook și pe blog, asta dacă vrei să rămâi la curent cu ceea ce se întâmplă în viața lui Adam!
Pagina de facebook a cărții: https://www.facebook.com/femeiainviziunealuiadam/
Lasă un răspuns